Au trecut cele 30 de zile...in primul articol - 17 ianuarie - propusesem existenta acestui blog pentru o luna de zile in care speram ca voi , prieteni , sa va implicati...Nu s-a intamplat...Nimeni nu este curajos...sau mai bine zis , nimeni nu este curajos tot timpul...Necunoscutul este o provocare constanta...Mereu ne temem de o anume parte a unei calatorii...
Acum...ce sa fac ?...Principial ar fi sa renunt...ce sa fac ?...Am incercat sa vorbesc cu tine...nu am reusit...Sa continui sa vorbesc ?...singur ?...chiar daca altii vor crede ca am luat-o razna ?...
Cand vorbim singuri o forta interioara ne da parca o garantie ca putem depasi obstacolele...Invatam lectii din infrangerile pe care suntem obligati sa le suferim...Si tu , prietene , stii ca nu vorbesc singur...Ingerul pazitor este acolo , undeva , asculta si ajuta sa reflectez...
Mi-am dat seama ca intre mine si un nebun nu exista decat o mica , o foarte mica diferenta...aceea ca eu nu sunt nebun...
Am imaginat o mica povestire in care , satul de poveri pe care le duc in spate , neputincios de a mai merge inainte , m-am dus la Dumnezeu si i-am cerut indurare....nu mai pot...de ce altii sunt fericiti si eu nu...Dumnezeu s-a milit...A deschis un loc tainic plin de cruci...cruci mari , cruci grele , cruci imense , cruci mai mici dar tot uriase....Erau o multime...Toate crucile din lume...M-am invartit la nesfarsit printre ele , pana am gasit-o...cea mai mica dintre cele mai mici cruci...in sfarsit...din miliarde de cruci am ales-o pe cea mai mica...am luat-o in spate si am fugit repede afara...acolo am oprit si m-am uitat la ea...numele meu era scrijelit acolo...de fapt , in tot timpul , eu am purtat cea mai mica si usoara cruce...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu